Prejudecățile noastre de logică – sau despre modul în care operează gândirea umană.

 Vi s-a întâmplat vreodată să considerați cu lejeritate o informație sau o știre ca fiind corectă, doar pentru că ați auzit-o de mai multe ori, deși la o analiză mai atentă respectiva informație nu mai pare atât de plauzibilă? Sau vi s-a întâmplat vreodată să fiți mai fidel/ă unei idei pe care o aveți de multă vreme și să o considerați pe aceasta validă în comparație cu o alta mai nouă, eventual propusă chiar și de o persoană apropiată, doar pentru că ideea pe care v-ați format-o cu mai mult timp în urmă pare,,corectă”? Ori poate vi s-a întâmplat să constatați că atunci când sunteţi binedispus/ă, vă amintiți de trecut într-o manieră pozitivă, iar când vă confruntați cu o stare de tristețe, vă năpădesc amintiri neplăcute, deși sunt șanse mari ca trecutul să fi fost și cu bune și cu rele?

    Dacă da, cel mai probabil acest lucru se datorează faptului că mintea umană, prin încercarea sa continuă de adaptare rapidă și ușoară la cerințele vieții, folosește o serie de ,,scurtături mintale”, ori prejudecăți de logică, să le spunem așa. De altfel, aceste erori de raționament sunt inerente și frecvent întâlnite la fiecare dintre noi. Studiile de psihologie au identificat o multitudine de fenomene ce arată că, în gândirea noastră, tindem să ne abatem de la un standard obiectiv și rațional.

    Pentru ca o idee să fie considerată o prejudecată logică (numită și bias cognitiv), psihologii consideră, în general, că aceasta îndeplinește următoarele criterii: (1) ideea respectivă reprezintă o percepție, o judecată sau o amintire care se abate în mod fiabil de la „realitate”; (2) acest lucru se întâmplă în mod sistematic și (3) involuntar; (4) fiind astfel o idee eronată neconștientă, greu, dacă nu imposibil de evitat; și foarte important, (5) această eroare de gândire nu este o simplă distorsiune (cum este cazul fenomenului comun al uitării sau în cazul neînțelegerilor de comunicare), ci reprezintă o modalitate distinctă în raport cu modul obișnuit în care creierul nostru procesează informația. De exemplu, oamenii tind să își supraestimeze propria contribuție la beneficiul comun al anumitor grupuri de care aparțin (Ross & Sicoly, 1979). Așadar, partenerii unui cuplu pot în mod constant și involuntar să își supraevalueze contribuția adusă la bunăstarea relației, deși nu realizează că fac acest lucru și nu ar gândi neapărat astfel în cazul unei relații de alt tip (precum în relațiile cu alte rude mai îndepărtate). 

O reprezentare schematică realizată de cei de la designhacks.co care cuprinde peste 150 de prejudecăți de gândire

    Unii dintre cei mai cunoscuți cercetători care au studiat astfel de erori de logică, Tversky și Kahneman (1974) considerau că acestea apar deoarece atunci când suntem nevoiți să luăm o decizie în condiții de incertitudine, facem apel la un număr limitat de reguli simple și rapide (astfel de reguli pot fi înțelese asemeni unor tipare decizionale). Aceiași autori considerau că deși astfel de prejudecăți de logică pot fi utile în unele situații, ele pot produce erori regretabile. De altfel, cei doi cercetători au și obținut premiul Nobel în domeniul economiei comportamentale pentru studiul acestor erori de logică în contextul deciziilor economice. 

    Alți psihologi și cercetători s-au arătat sceptici în raport cu ideile înaintate de către Tversky și Kahneman, criticând metodologiile de cercetare utilizate de cei doi, afirmând că diverse prejudecăți cognitive sunt mai degrabă descrise decât explicate în mod riguros sau chiar postulând că cercetarea s-a axat prea mult asupra erorilor de gândire în pofida faptului că, în viața cotidiană, reușim să luăm decizii adaptative (Pohl, 2017). Unii autori au mers atât de departe încât să afirme că: „Greșelile rațiunii ne conduc mințile” (Piattelli-Palmarini, 1994). (Despre caracterul filogenetic al acestor prejudecăți de gândire, incompatibilitatea lor cu sarcinile vieții contemporane și asocierea cu psihopatologia, vom discuta întru-un alt articol).

    Ulterior a fost propusă ideea că mintea umană ar opera informația prin intermediul a două sisteme diferite de procesare. Unul intuitiv ce emite judecăți rapide și holistice, adesea în baza unor aspecte care țin de afectivitate, disponibilitate, similaritate, surpriză etc; și un al doilea sistem decizional reflectiv, ceva mai analitic, care operează în baza unor strategii ori reguli alese în mod deliberat pentru a ne ușura efortul decizional (Gilovich et al., 2002). Cercetătorii consideră că ambele sisteme ar trebui să funcționeze în paralel, primul funcționând aproape întotdeauna, iar sistemul al doilea suplimentând sau înlocuind ocazional sistemul ,,intuitiv” (Stanovich, 1999). Totuși, înțelegerea avansată a modului în care erorile noastre de gândire apar în virtutea interacțiunii celor două sisteme de procesare a informației face încă obiectul cercetării. 

    Nu în ultimul rând, alți factori sunt implicați în apariția și manifestarea prejudecăților de logică. Acestea țin de unele trăsături de personalitatea, precum sugestibilitatea și inteligența. Pe de altă parte, pot fi puternic dependente de context, de exemplu persoanele care au trecut prin evenimente traumatice pot procesa informația într-un mod particular pentru a face față experiențelor foarte dificile.

    Actualmente, cercetările din domeniul neuroștiințelor cognitive adoptă o poziție funcționalistă, considerând că bias-urile noastre cognitive pot fi înțelese ca (a) erori ale modului în care informația este procesată, (b) produse secundare defectuoase ale unor procese altfel funcționale, sau (c) ca răspunsuri adaptative (și, prin urmare, utile) (Pohl, 2017).

    Este important de înțeles și de acceptat faptul că erorile noastre de gândire fac parte în mod inexorabil din viața noastră, deși ele pot fi mai ușor de identificat la ceilalți decât la propria persoană (acesta este și unul dintre motivele pentru care psihoterapia funcționează). Astfel, când ceilalți nu sunt de acord cu noi (fapt care se poate întâmpla mai rar sau mai des), este util să fim toleranți și (în eventualitatea în care greșeala irațională ne aparține) să nu ne luăm așa tare în serios.

Bibliografie:

Gilovich, T., Griffin, D. W., & Kahneman, D. (Eds.). (2002). Heuristics and biases: The psychology of intuitive judgment. Cambridge University Press.

Piattelli-Palmarini, M. (1994). Inevitable Illusions: How Mistakes of Reason Rule Our Minds. Wiley.

Pohl, R. (Ed.). (2017). Cognitive illusions: Intriguing phenomena in thinking, judgment and memory (Second edition). Routledge Taylor & Francis Group.

Ross, M., & Sicoly, F. (1979). Egocentric biases in availability and attribution. Journal of Personality and Social Psychology, 37(3), 322–336. https://doi.org/10.1037/0022-3514.37.3.322

Stanovich, K. E. (1999). Who Is Rational?: Studies of individual Differences in Reasoning. Psychology Press. https://doi.org/10.4324/9781410603432

Tversky, A., & Kahneman, D. (1974). Judgment under Uncertainty: Heuristics and Biases. Science, 185(4157), 1124–1131. https://doi.org/10.1126/science.185.4157.1124